Acest eseu se bazează pe opera „În Lumina Adevărului. Mesajul Graal” de Abd-ru-shin

O lege de neclintit operează în Univers: ceea ce seamănă omul, tot el culege înmiit. Această lege este una spirituală care, ca o exprimare a Voinţei Tatălui Atotputernic, este perfectă. Legea este o exprimare a Iubirii divine!

Această lege este bazată pe faptul de necontestat (doar de către nechibzuiţi, cărora nu li se adresează acest discurs) că omul posedă voinţa liberă. Voinţa liberă înseamnă capacitatea de a alege singur o cale anume. Voinţa liberă nu i-a fost dată omului pentru a alege dintre bine şi rău, cum gândeşte marea parte a oamenilor care s-a ocupat de acest subiect. Creatorul nostru, fiind perfect, nu putea să ne dea voinţa liberă pentru a alege dintre rău şi bine, deoarece aceasta ar implica faptul că El ar fi creat răul pentru ca noi să putem alege.

Voinţa liberă a fost dată omului pentru ca el să poată alege cum anume va sluji Domnului nostru. Altfel spus, să hotărască în ce fel va înfăptui binele, să găsească exprimarea personală pentru acesta. Prin urmare, roadele sau consecinţele hotărârilor noastre vor fi numai o sporire a binelui sădit de noi cândva. Prin faptele bune făcute numai din dorinţa de bine, ne aducem doar nouă înşine foloase.

Legea semănării şi a culegerii este, deci, una a binecuvântării, născută din Dragostea perfectă a Tatălui nostru ceresc. Având voinţa liberă, este clar că noi alegem şi, în măsura în care alegem, trăim consecinţele. Ca un mic exemplu, un om care alege să guste o lingură de borş nu se poate aştepta la gustul dulce al îngheţatei, deoarece nu a ales îngheţata!

Deci, omul răspunde pentru faptele lui, adică seamănă şi culege. Nu poate culege nimeni în locul lui. Prin urmare, orice i se întâmplă unui om este consecinţa unei hotărâri (voinţe) din trecut. Omul este atunci stăpânul sorţii sale. Nimic nu i se întâmplă arbitrar, datorită „stelelor”, ”pe nedrept”, etc., aşa cum suntem obişnuiţi să ne scuzăm atunci când trebuie să culegem roadele faptelor noastre de altădată.

Această lege garantează iertarea păcatelor, deoarece cel care cândva trăia numai pentru rău va putea, de îndată ce începe să trăiască pentru bine, să spere la roadele binelui şi, totodată, să fie sigur că nu va mai culege rău la un moment dat, în viitor. Nu este un semn de dispreţ faţă de sine atunci când omul, deşi îşi