Fiecare act al procreării trebuie să fie expresia disponibilităţii celor două fiinţe umane implicate de a oferi o ocazie pentru o altă fiinţă umană să  trăiască pe Pământ.

Porunca Domnului „Să nu ucizi” rămâne de neschimbat. Aceasta nu se referă numai la luarea non-necesară a vieţii unui alt om sau animal, ci se referă şi la distrugerea fără rost a oricărui lucru viu.

La fel, unele cuvinte din jurământul lui Hipocrat sunt interesante: „...Nu voi da nici un medicament mortal nimănui dacă mi se cere, nici nu voi da asemenea sfat, şi, de asemenea, nu voi da unei femei ovule pentru a induce un avort”, iar Hipocrat este recunoscut drept un tată al medicinei. Însă versiunea originară a Jurământului Medicului din 1948 are, printre altele: „Voi păstra cel mai mare respect pentru viaţă din momentul concepţiei;...”

Dar ce facem daca nasterea ar trebui sa aiba loc în urma violului?  Este privită mai clar atunci când se pune simpla întrebare: Crima tatălui elimină dreptul copilului său de a trăi? Se tine foarte mult cont de părerilor pe care societatea le ţese în jurul unor asemenea situaţii.

In final ne este permis noua sa hotaram daca copilul trebuie sa traiasca sau nu?

Vrem doar sa mentionam faptul ca orice cuplu ale cărui structuri genetice sporesc riscul de a naste un copil bolnav poat ţine cont de faptul că dragostea, şi nu copiii, fac o căsătorie. In acest caz ar fi bine sa ia în considerare alte opţiuni, ca adopţia, de pildă.