Homeopatia a fost initiata acum 200 de ani de catre un doctor de origine germana, Samuel Christian Hahnemann. Acesta, dezgustat de metodele de tratament practicat in timpul sau stabileste principiul homeopatiei bazându-se pe studiile sale asupra textelor atribuite lui Hipocrate. Din aceste texte reiese ca o substanta intr-o anumita concentratie ar putea vindeca o serie de simptome la un individ, in timp ce aceeasi substanta dar in alta concentratie induce aceleasi simptome unui individ sanatos.

Astfel el a inceput demersurile de verificare a acestei asertiuni prin folosirea unei anumite substante – chinina – sau China, extrasa din coaja unui copac din America de Sud, care a devenit apoi tratament pentru malarie. Primele sale investigatii au implicat experimente pe sine insusi, apoi a facut teste pe partenerii sai apropiati, experimentele pe individul uman fiind o parte importanta a homeopatiei. Pentru a obtine un acelasi efect a mai incercat si alte substante.

Homeopatia functioneaza pe baza legii similaritatii care, dupa cum a fost mentionat mai devreme, implica in principiu faptul ca o substanta care poate produce vindecarea unei persoane bolnave, poate induce boala unei persoane sanatoase. Acest lucru este realizat de catre medicamentul homeopatic sau remediu, asa cum il numesc homeopatii.

Aceste remedii pot fi de origine vegetala sau animala, pot fi substante aparent inofensive sau pot fi otravuri. Remediile sunt descrise in Materia medica a homeopatiei, carti care descriu caracteristicile sau simptomele remediilor. Homeopatul incearca apoi sa combine simptomele pacientului cu cele ale remediului din Materia medica homeopatica.

In homeopatie, simptomele sunt clasificate ca mentale, fizice si generale. Simptomele mentale apartin planului mental / emotional si cuprind lucruri cum ar fi dorinta de companie sau aversiunea fata de aceasta, temerile (fobiile) de diverse tipuri, tendinta spre iritabilitate si cauza acesteia, maniile (pentru timp, curatenie, ordine); simptomele fizice sunt reprezentate de diverse manifestari ale pacientului, precum modul in care acesta doarme (pe o parte, la ce ora, cât timp doarme), prezenta sau absenta setei, desi nici o trasatura patologica nu poate fi de folos in separarea a doua remedii care par a fi identice; simptomele generale sunt acele simptome care afecteaza organismul in intregul sau, astfel incât o generalitate poate fi considerata caldura sau efectul marii. Aceste simptome sunt revelate de catre homeopat in timpul anamnezei.

S-a mentionat deja faptul ca remediile homeopatice provin din surse diferite. La inceput, Hahnemann a obtinut majoritatea informatiilor asupra multora dintre remedii prin studierea urmarilor otravirilor observate de